Articolul lunii mai! eONG - o insulă Geografică a speranței într-un ocean global înghețat

10.05.2020 17:30

Proiectul eONG constituie prima Olimpiadă online de Geografie, realizată de un grup de 4 olimpici pentru olimpici. Aceasta s-a desfășurat în perioada 25.04-03.05.2020. Ȋn cele ce urmează, veți avea oportunitatea de a afla modul în care a fost organizat concursul, dar și dacă vom avea Ediția a II-a a eONG!

     Toată Planeta se află într-o perioadă extrem de dificilă, fapt prezent și în comunitatea de geografi a Romȃniei. Ȋn acest context, după cum bine știm cu toții, Ediția cu numărul 40 a Olimpiadei Naționale de Geografie (ONG), ce ar fi trebuit să se desfășoare în capitala țării,  a fost anulată, din cauza COVID-19. Acest manifest geografic a afectat o mulțime de elevi, care de-a lungul anului s-au pregătit din greu pentru a se ridica la înălțimea concursului. Dar, o fărȃmă de speranță s-a înfiripat în sufletele unor participanți consecvenți ai ONG. Astfel, Iagăr Vlad, Niță Eduard, Hangu Armand și Alexe Gabriel au adus o mare bucurie în sufletele elevilor, aceștia fiind fondatorii primei Olimpiade de Geografie în mediul online - eONG.

     Acești băieți au dovedit că Geografia reprezintă o materie specială, atingȃnd cele mai înalte vȃrfuri ale lumii prin inițiativa lor. Cu un program organizatoric foarte plin, cei patru și-au făcut puțin timp și pentru a ne oferi cȃteva detalii despre ce a presupus organizarea eONG, dar și despre diferitele probleme întȃmpinate.

Cine sunt EROII cărora trebuie să le MULȚUMIM pentru farmecul eONG

     Pentru început, haideți să aflăm de unde a apărut această pasiune pentru Geografie, dar și ce alte pasiuni au cei patru organizatori, avȃnd în vedere că toți sunt elevi în cadrul unui profil real:

Mă numesc Iagăr Vlad-Andrei și încă din clasa a V-a, cu ajutorul doamnei mele profesoare, care m-a ajutat să dezvolt această pasiune, am participat la fazele naționale ale Olimpiadei de Geografie , dar și la etapele naționale ale Concursului Național ,,Terra”. Consider că fără îndrumarea doamnei profesoare, nu aș fi ajuns unde sunt în prezent și nu am destule cuvinte să îi mulțumesc. Astfel, am obținut Mențiune, Premiul al II-lea, respectiv Premiul al III-lea la Concursul Național ,,Terra”, iar la ONG 2019, la Tȃrgu-Mureș, am cȃștigat o Mențiune. Aici am descoperit una din cele mai unite și prietenoase comunități, lipsită de competitivitatea des întȃlnită la alte olimpiade. Cu aceeași motivație ca în anii anteriori, am dorit să particip și în primul an de liceu, însă circumstanțele nu ne-au permis. Ȋn același timp, printre pasiunile mele se numără  fotografia și călătoriile. 

Numele meu este Niță Eduard-Eugen și Geografia a reprezentat o materie foarte interesantă pentru mine, încă de la începutul clasei a V-a, când am participat la Concursul Național ,,Terra”, care mi-a adus prima mea calificare la o fază națională. De atunci, am fost prezent în fiecare an la etapele naționale, atât la cele din cadrul Concursului ,,Terra”, unde am obținut Premiile I, al II-la și al III-lea, cât și la cele din cadrul Olimpiadei Naționale de Geografie, unde am câștigat un Premiu Special. De asemenea, am diferite pasiuni, dar cea mai mare o constituie cea pentru fotbal. Echipa mea favorită este FC Barcelona și, ori de cȃte ori am ocazia, le urmăresc meciurile cu sufletul la gură.

Mă numesc Armand-Gabriel Hangu și pasiunea mea pentru Geografie este extrem de veche. Ȋncă de la vârsta de 7 ani am fost pasionat de hărți și de cartografiere, iar mai târziu și turismul a început să reprezinte un domeniu de interes pentru mine. Cu toate acestea, prima mea participare în domeniul Geografiei a reprezentat-o Concursul Național ,,Terra”, în clasa a VII-a, atunci când am obținut și calificarea la etapa națională. De atunci până în prezent, am participat la toate etapele naționale ale Olimpiadei Naționale de Geografie: la Oradea în 2017, la Brăila în 2018, respectiv la Târgu-Mureș în 2019, ediția mea favorită fiind cea de la Oradea, probabil și pentru că a fost prima mea participare, dar și pentru că frumusețea orașului m-a fascinat complet. În toate aceste 3 ediții, am reușit să construiesc prietenii cu oameni noi, pe care, probabil, nu le-aș fi putut realiza dacă nu exista olimpiada. De asemenea, am reușit să obțin două Premii Speciale în clasa a VIII-a şi în clasa a X-a, însă mereu am sperat la mai mult şi am încredere că voi reuşi anul viitor. Pe lângă Geografie, mai sunt pasionat de fitness şi de sport în general, iar fotbalul este sportul meu preferat. Din păcate, cititul este pasiunea căreia nu reuşesc să îi ofer atât de mult timp cât mi-aș dori. Zona montană a țării noastre este preferata mea, iar drumeţiile pe timp de primăvară-vară se simt cu adevărat special.

Numele meu este Gabriel-Nicolae Alexe, iar pasiunea mea pentru Geografie are rădăcini vechi. Fie că vorbim de studierea unei hărți, a unei cărți sau a unei drumeții, aceasta e prezentă pretutindeni. Printre ocaziile prin care pasiunea mea a ieșit în evidență se numără participările mele atât la Concursul Național de Geografie ,,Terra”, cât și la Olimpiada Națională de Geografie. Prima mea participare a fost în clasa a V-a, cȃnd am reușit să mă calific la etapa națională. În următorii doi ani am participat la faza județeană a aceluiași concurs. Prima participare la Olimpiada de Geografie a fost în clasa a VIII-a, la faza județeană. La fel a fost cazul și în clasa a IX-a. Dar, în clasa a X-a am reușit să obțin locul I la faza județeană, iar la etapa națională de la Brăila am obținut Premiu Special. Experiența din 2018 de la Brăila m-a motivat să mă pregătesc pentru a mă califica și la faza națională din 2019. Astfel, am reușit o nouă calificare la ONG, ajungȃnd la Târgu Mureș. Totodată, același entuziasm l-am avut și în 2020, fiind pregătit pentru potențiala participare la naționala de la București, dar situația actuală nu a mai permis aceasta. Alte pasiuni ale mele sunt istoria, lectura, electronica, ciclismul, nutriția, jocurile video și fitnessul. Deoarece sunt clasa a XII-a,  am decis să îmi continui studiile Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației a Universității Politehnica din București.

Rememorarea experiențelor frumoase de la ONG prin eONG

     Ȋncă din momentul închiderii școlilor era previzibilă suspendarea olimpiadelor, fapt confirmat, în 7 aprilie. Astfel, acești elevi, încă de atunci, au luat în considerare organizarea independentă a olimpiadei. ,,Inițial, nu am fost toți patru încrezători în conceptul creat. Dar, pe măsură ce am început să dezvoltăm inițiativa, am devenit complet încrezători în marele potențial al olimpiadei online. Prin aceasta, am dorit sa retrăim măcar o parte din experiențele frumoase de la ONG, ne-a mărturisit Vlad.

     Prin numele ales concursului, organizatorii și-au dorit să păstreze conceptul ONG. Ȋn acest context, după cum bine știți, concursul a fost intitulat eONG, aflȃndu-se în strȃnsă relație cu olimpiada anulată-ONG. ,,Numele eONG a venit destul de natural, fiind primul nume la care ne-am gândit. Prefixul “e”, foarte întâlnit în industria jocurilor video, vine de la “electronic” și a descris perfect conceptul olimpiadei”, a declarat Eduard.

Ce presupune organizarea unui asemenea concurs in mediul online

     ,,După cum am spus, prima idee a venit pe 7 aprilie. Pe 8 aprilie deja stabilisem primele detalii, alături de echipa completă a organizatorilor, iar în data de 9 aprilie am inaugurat oficial pagina de Instagram. Pe 13 aprilie au început înscrierile pentru concurs și acceptarea propunerilor de subiecte, urmând ca pe 25 aprilie să se desfășoare proba teoretică, iar pe 3 mai cea practică.

     Probele de concurs au fost sustinuțe online. Am folosit toate resursele disponibile pentru a pune în mișcare această inițiativă, de la rețele precum Instagram și Facebook, pȃna la platforme educaționale precum Google Classroom. Am folosit social media pentru distribuirea informațiilor legate de organizare, dar și pentru discutarea detaliilor împreună cu corectorii. Adresa de e-mail a concursului a fost, de asemenea, folosită pentru comunicare. Ȋnscrierea participanților a fost realizată cu ajutorul unui formular creat prin Google Forms. Am creat inclusiv un regulament al concursului.

     Platforma Google Classroom a fost utilizată pentru a crea mai multe clase de concurs, în funcție de nivelul de studiu al elevilor. Aceștia au fost adăugați cu cȃteva zile înainte de proba teoretică și anunțați, totodată, de modul de desfășurare a probelor, avȃnd în vedere că avea să fie o provocare pentru toată lumea.

     Pe data de 25 aprilie, la ora 12, au fost publicate subiectele pentru proba teoretică pe Google Classroom, sub forma de “temă”, avȃnd termen limită de predare ora 15. Participanții au primit o copie a subiectului și au avut posibilitatea de a rezolva subiectele editȃnd fișierul Google Docs. Dupa ce am primit lucrările de la concurenți, le-am distribuit evaluatorilor, alături de un borderou de corectare pentru fiecare clasă. Au existat cȃte doi corectori pentru fiecare lucrare, astfel încȃt să ne asigurăm că nu există probleme la corectare. Același mod de lucru a fost aplicat și la susținerea probei practice, cu mici modificări.

     Pe de altă parte, nu a existat posibilitatea monitorizării elevilor. Am mizat tot timpul pe corectitudinea lor și suntem încrezători că nu au existat cazuri de fraudă”, a precizat Gabriel.

Proba practică-un element de originalitate al concursului

    ,,Proba practică a fost o probă deosebită, fiind cu mult diferită de clasica probă practică de la ONG. Bineînțeles, desfășurȃndu-se în mediul online, am eliminat drumurile lungi pe jos sau cu autocarele și am încercat să ne concentrăm asupra elementelor ce țin de turism.

     Am realizat un tur virtual al Bucureștiului, folosindu-ne de Google Earth și alte resurse disponibile pe Internet. Au fost vizitate mai multe obiective ale orașului București, printre care se numără: Casa Presei Libere, Ateneul Romȃn, Piața Universității. Corectorii s-au oferit să citească un material teoretic pentru a lua locul ghizilor de la proba practică. Cu materialul audio, imaginile, respectiv materialul de pe Google Earth, a fost creat un material video care a reușit, în cele 20 de minute ale sale, să cuprindă toate obiectivele și să expună toate informațiile necesare pentru probă.

     Subiectele au fost compuse din trei părți comune pentru toate clasele, fiind bazate pe obiectivele turistice prezentate în materialul video, respectiv două părți specifice fiecărei clase. Subiectele specifice fiecărei clase au fost bazate pe informații oferite la prima vedere. Dorința noastră a fost să stimulăm gȃndirea elevilor prin aceste subiecte, prin eliminarea pe cȃt posibil a elementelor ce evidențiau capacitatea de memorare a fiecăruia. Au fost aduse în discuție anumite teme, precum avantajele metroului din București, incendiul din Delta Văcărești de la începutul anului sau gradul ridicat de poluare al capitalei. Cerințele au fost formulate și gȃndite astfel încȃt elevii să aibă oportunitatea de a oferi răspunsuri logice, dar și să își expună punctul de vedere. Obiectivul a fost să solicităm gȃndirea critică a fiecărui participant.’’, a mai spus Armand.

 

Reacții pozitive din partea elevilor și a profesorilor, dar, din nefericire, lipsă de implicare din partea partenerilor educaționali

 

     ,,Concursul a avut un mare succes în rȃndul elevilor. Am avut mare încredere în această comunitate, deoarece știm cȃt de uniți suntem noi, elevii. Numărul de înscrieri a fost unul foarte mare, de 101 persoane, atȃt elevi cȃt și studenți, aceștia reprezentȃnd în total 25 de județe. De asemenea, am decis să permitem participarea studenților pentru a le oferi șansa să retrăiască experiența unei olimpiade de Geografie.

     Mulți dintre profesorii care au auzit de inițiativă s-au arătat deschiși și ne-au susținut. Dintre aceștia, cel care ne-a oferit un sprijin deosebit a fost un domn profesor de Geografie din București, de la Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr. 

     Deși am încercat să contactăm mai mulți sponsori care sunt recunoscuți în Romȃnia pentru susținerea educației, nu am primit niciun răspuns pozitiv. Am încercat să luăm legătura cu Consiliul Național al Elevilor, dar am fost ignorați, fapt ce ne-a dezamăgit și ne-a surprins în același timp. Unul din motivele principale ale existenței acestei organizații este de a promova inițiativele elevilor, precum cea creată de noi. în schimb, Consiliul Județean al Elevilor din Ialomița a decis să ne susțină, distribuind inițiativa noastră.”, a explicat Vlad.

Vom avea eONG 2021?

     ,,Concursul eONG a constituit o oportunitate de a dovedi că noi, elevii, putem să realizăm multe lucruri și că nu putem  renunța ușor la pasiunile noastre. Este incredibil că inițiativa unei olimpiade online a ajuns atȃt de departe, iar acest fapt ne bucură foarte mult.

     Nu dorim să dezvăluim prea multe detalii legate de ce se va întȃmpla în viitor, dar ce putem spune este că intenționăm să păstrăm unită comunitatea formată în jurul acestei inițiative și să dezvoltăm alte proiecte, activități. Va exista un eONG 2021, dacă susținerea pentru această olimpiadă online va rămȃne puternică. Dar, pȃnă atunci, vom pregăti alte surprize.”, a închis Eduard.

Vizualizați aici rezultatele, subiectele și baremele, materialul video realizat pentru proba practică, dar și statistica privind participanții!

Autor: Andrei BRISC

 

Comentarii

Andrei.

Felicitări 10.05.2020
Felicitări!

Elemente: 1 - 1 din 1

Comentariu nou

Noutati

 

Buletin informativ

Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ:

Contactati-ne

Contact

Andrei BRISC Zalau / Cluj-Napoca 0732606983 andrei.brisc01@gmail.com contact@geoandrei.com