Luna octombrie prezintă povestea tinerei geografe Sabina Calisevici, din Siret, care a obținut rezultate deosebite pe plan geografic pentru Romȃnia. Deşi este o absolventă a Liceului Militar din Cȃmpulung Moldovenesc, aceasta a obținut de 2 ori cea mai stralucită medalie în cadrul IGEO (Olimpiada Internațională de Geografie).
Ca o notă personală doresc să menţionez că prima dată am vazut-o pe Sabina pe scena de la ONG 2016 Sibiu, de altfel chiar primul meu ONG, pe vremea cȃnd eram clasa a VIII-a, moment în care a fost strigată în calitate de reprezentantă a Romȃniei pentru IGEO 2016 Beijing. Nici acum nu pot uita acele clipe emoţionante, mai ales că Sabina, pe lȃnga faptul că avea tricolorul în mȃnă, purta cu mȃndrie si uniforma de militar. Pentru mine avea să fie ceva fascinant, căci era pentru prima dată cand vedeam elevi îmbrăcand uniforma Liceului Militar. Poate că unii ar considera un lucru mai ciudat, dar eu cu siguranţă văd acest fapt ca un act de patriotism, plin de iubire faţă de calea aleasă. De asemenea, şi anul următor am avut ocazia să o văd pe Sabina la ONG 2017 Oradea. Seriozitatea şi munca aveau să fie două elemente prin care o caracterizam, căci din nou am avut ocazia să o văd în lotul pentru IGEO 2017 Belgrad. Chiar dacă ONG-ul de la Oradea avea să fie ultimul pentru ea în calitate de participant, Sabina bineînţeles nu s-a putut dezlipi de fenomenul ONG, aşa că am avut ocazia să o revăd si la ONG 2018 Braila, dar de data aceasta în calitate de invitat special.
Calea spre succes - Geografia
Studiile gimnaziale le-am absolvit în localitatea natală – oraşul Siret. Primul pas pe drumul geografiei l-am făcut alături de domnul profesor Dumitru Băncescu – cel care mi-a arătat pentru prima dată cât de frumoasă poate să fie geografia. Dintre oamenii care au pus cărămizi la parcursul meu în viaţă şi în domeniul geografiei trebuie neapărat să o menţionez pe doamna profesoară de limba română, Camelia Fraseniuc. Doamna profesoară a fost primul dascăl care mi-a pus stiloul încrederii în mână, în cursul pregătirii pentru olimpiadele de română. Cu siguranţă tot doamnei i se datorează faptul că eu astăzi în suflet mă simt geograf – pentru că a avut forţa interioară de a mă lăsa să plec, după trei ani de olimpiadă de română, către meleagurile geografiei – chiar dacă ştiu că la acea vreme nu i-a fost nici uşor, nici comod. Veţi observa că poveştile mele într-ale geografiei se leagă în permanenţă de oamenii împreună cu care am făcut fiecare drum, iar asta nu se întâmplă dintr-un angajament social pe care mi l-am luat spre a le aduce mulţumiri cu fiecare ocazie (deşi merită, fiecare în parte), ci din convingerea că legăturile umane sunt cele care ne cresc cel mai mult şi că fără dumnealor şi încrederea pe care au investit-o în mine nu aş fi ajuns nici măcar la jumătatea drumului.
Absolventă a Liceului Militar
Liceul militar, sau mai degrabă decizia de a urma un liceu militar, este una dintre întâmplările frumoase ale vieţii mele. Deşi poate este greu de crezut, această întâmplare se leagă în mod direct de geografie. În clasa a VIII-a, în contextul participării la ONG 2013 Târgu-Jiu, l-am cunoscut pe domnul profesor Radu Ciumaşu – cel care avea să îmi devină profesor, mentor, camarad, prieten şi chiar părinte pe drumul geografiei din anii de liceu în cetatea de la poalele Rarăului. Sugestia domnului profesor de a urma cursurile liceului militar, privită iniţial în spirit de glumă de către Sabina de la acea vreme, s-a concretizat, după doar o săptămână petrecută la Târgu-Jiu, într-o decizie fermă, poate inconştientă, a copilului din mine de a urma cursurile acestui liceu.
Premiu de consecvență pentru 5 participări din tot atȃtea posibile la ONG
Olimpiadele Naţionale de Geografie (ONG) au reprezentat pentru mulţi ani principalul reper temporal din an pentru mine. Într-o oarecare măsură cred că şi astăzi perioada în care se desfăşoară olimpiada are o încărcătură aparte, pentru că am rămas în continuare cu sufletul acolo şi poate că aşa cum spune domnul profesor Ciumaşu „nu am terminat liceul niciodată”.
Am participat la ONG-uri vreme de 5 ani, ceea ce a însemnat obținerea Premiului de Consecvență. Dincolo de specificul fiecăreia – în emoţii, reuşite sau dificultăţi, toate etapele naţionale au avut ceva în comun – era o săptămână în care eram împreună cu oameni „la fel ca mine”, pasionaţi de acelaşi domeniu şi cu care vorbeam aceeaşi limbă a geografiei. Aşa cum am spus de fiecare dată, cel mai mult contează oamenii, iar lucrul care astăzi mă bucură cel mai mult este că după aceste olimpiade am rămas cu multe prietenii şi legături umane valoroase. Cu unii am păstrat o legătură strânsă, iar cu alţii interacţionez ocazional – în cadrul facultăţii sau în contexte independente de geografie – însă cu toţi împart spiritul în care olimpiadele de geografie ne-au crescut şi entuziasmul de pe chip când ne reamintim de rezultate îndelung aşteptate pe scările liceelor, de probe practice prin ploaie, de lacrimi, de emoţie şi de zâmbete.
Dublă medalie de aur la Olimpiadele Internaționale de Geografie din Beijing 2016 şi Belgrad 2017
IGEO a fost ca experienţă o formă pură de depăşire a limitelor – poate nu atât a limitelor în ceea ce priveşte performanţa în domeniul geografiei, cât a unor bariere interioare, a emoţiilor şi a presiunii care a stat pe umerii noştri în perioada competiţiei.
Participarea şi rezultatul la IGEO nu au fost rodul unor eforturi de moment, ci încununarea frumoasă a parcursului geografic din clasele a VIII-a, a IX-a şi a X-a.
Chiar dacă IGEO a fost cea mai înaltă treaptă din parcursul meu la olimpiade, cred că cel mai mult mi-au rămas în suflet olimpiadele naţionale – pentru că acolo era emoţia pe care o împărţeam cu oameni pe care îi cunoşteam deja de câţiva ani, era bucuria pentru rezultatele prietenilor, grija pentru cei mai mici din lot, consultările minuţioase de la proba practică şi emoţiile afişării rezultatelor de la baraj. Experienţa IGEO a fost confirmarea că felul în care m-au crescut ONG-urile de până atunci a fost de succes. IGEO a însemnat, în cei doi ani în care am participat, o experienţă minunată, încununată de premii. ONG, în schimb, a însemnat, vreme de 5 ani, din februarie până în aprilie – un adevărat stil de viaţă: cu reuşite, cu eşecuri, cu bucurii şi cu lecţii de viaţă.
Un suflet de viitor dascăl
Dacă e un lucru pe care ştiu sigur că mi-l doresc în viitor acela ar fi să predau. De-a lungul timpului, aşa cum am mai spus, dascăli cu vocaţie şi drag pentru profesie m-au crescut şi mi-au fost aproape. Cred că mi-ar plăcea, într-o formă sau alta, să dau mai departe ceea ce am primit – atât pasiunea pentru geografie, cât şi dăruirea faţă de oameni, de elevi.
Dragi tineri geografi romȃni...
Într-un spirit nostalgic, primul lucru pe care îmi vine în minte să-l transmit tinerilor geografi este: bucuraţi-vă de fiecare moment pe care olimpiada vi-l oferă, pentru că vă veţi aminti cu mult drag, peste ani, de ceea ce a însemnat ONG pentru voi.
Ştiu că există ONG-işti “de meserie” – cei care vin an de an şi au făcut din Olimpiada Naţională de Geografie un fel de tradiţie – vouă vă va fi cel mai dor de ONG, pentru că veţi termina liceul şi vă veţi da seama că acea săptămână frumoasă şi încărcată de emoţii din lunile martie-aprilie nu va mai fi pentru voi la fel ca în anii de liceu.
Indiferent dacă participi an de an la olimpiadă sau vii o singură dată, sunt convinsă că ONG îţi va oferi o experienţă minunată. Nu aş vrea să vorbesc despre premii, materie, competitiţie şi secretul succesului – cu siguranţă fiecare dintre voi ştie ce are de făcut şi o face cât de bine poate.
Dacă ar fi, totuşi, să dau un sfat, v-aş spune să păstraţi pentru totdeauna pasiunea, încrederea în voi şi oamenii de valoare aproape. Pasiunea şi încrederea vă vor da forţă să mergeţi mai departe chiar dacă uneori e al naibii de greu, iar oamenii din jurul vostru se vor asigura că pasiunea şi încrederea sunt întotdeauna acolo.
Autor: Andrei BRISC