Articolul lunii mai 2021! Omar Hamod-un veritabil exemplu de ambitie

25.05.2021 13:15

Luna mai vine cu povestea lui Omar Hamod, un renumit olimpic atât la nivel național, cât și internațional. Acesta este in prezent student în Marea Britanie.

Pot spune multe despre ce reprezintă geografia pentru mine, dar, mai presus de toate, înseamnă curiozitate – curiozitatea de a observa, de a aprecia și de a înțelege lumea din jur. Deși în prezent nu studiez geografie, această curiozitate stă la baza lucrurilor care mă ghidează în studii, carieră și în interesele pe care le am. Am urmat Școala Gimnazială Nicolae Labiș, iar mai apoi Colegiul Național Mihai Viteazul din București, profil matematică-informatică.

În prezent, studiez Inginerie Civilă și Matematică Aplicată în cadrul Departamentului de Inginerie Civilă, Geomatică și de Mediu la University College London, în Marea Britanie.

ONG

Foto: ONG Oradea, 2017, Omar Hamod (primul din stanga)

Rolul profesorului în modelarea tânărului geograf

Revenind la curiozitatea de care tot aminteam, primul meu contact cu geografia a fost prilejuit de aceasta: mai exact, prin prima carte pe care i-am rugat pe ai mei să mi-o ia ca prilej că reușisem să învăț alfabetul – o enciclopedie pentru copii. Desigur, n-am fost în stare s-o descifrez atunci, dar hărțile și fotografiile din diverse părți ale lumii mă țineau lipit ore întregi.

„Catalizatorul” acestei pasiuni incipiente a fost doamna profesor Roxana Diaconu, profesoara mea de geografie din școala generală, care m-a încurajat să particip la primul meu concurs, Terra, având marea surpriză de a mă clasa pe primul loc. 

Pasiunea și participările mele au fost susținute continuu de doamna Diaconu și, ulterior, de doamna profesor din liceu, doamna Florentina Roman. Nu cred că pot să evidențiez cât de mult a contat să am parte de astfel de profesori excepționali și dedicați – sunt sigur că în spatele oricărei performanțe de genul se află profesori de genul, care aduc la lumină adevăratul potențial al elevilor.

Rezultate excepționale, culminate cu Aur la Balcaniadă și Argint la Internațională

Hmm, hai s-o luăm în ordine cronologică:

Concursul Terra – etapa națională (2013) – Premiul I

Olimpiada Națională de Geografie (2014) – Premiul II

Olimpiada Națională de Geografie (2015 & 2016) – Mențiunea I

Olimpiada Balcanică de Geografie (2016) – Medalia de Aur

Olimpiada Națională de Geografie (2017) – Premiul I

Olimpiada Internațională de Geografie (2017) – Medalia de Argint

Olimpiada Națională de Geografie (2018) – Premiul III

Olimpiada Internațională de Geografie (2018) – Medalia de Argint

 

Pot spune cu bucurie că am avut șansa de a trece printr-o varietate de ediții și formaturi ale concursurilor de geografie. Pe lângă motivația personală și susținerea doamnelor profesor, am fost norocos să am în „lotul” Bucureștiului colegi excepționali, de la care am învățat enorm, încurajându-ne reciproc să excelăm de la ediție la ediție. În clasa a 8a, olimpiada internațională mi se părea în mod clar (și greșit) inaccesibilă. Am avut însă alți elevi drept model, care mi-au arătat cât de multe poți realiza prin motivație și disciplină. Chiar dacă risc să las pe dinafară alți colegi care m-au inspirat, amintesc de bunii mei prieteni Artiom Radu, Andrei Suciu și Victor Vescu, toți cu rezultate extraordinare în cadrul olimpiadelor naționale și internaționale.

Studiul individual, dar mai ales ajutorul pe care ni-l ofeream constant prin materiale de pregătire și camaraderie, au fost esențiale pentru a atinge primul pas în parcursul meu „international”, calificarea la Olimpiada Balcanică în 2016.

De altfel, cred că cel mai important rezultat al olimpiadelor la care am participat nu a fost cel individual, cât cel al echipelor din care am făcut parte, ducând împreună România pe primele locuri la Internațională în 2017 (locul 2) și 2018 (locul 1), respectiv la Balcaniada din 2016 (locul 1). Mai presus de orice, experiența în sine a fost adevăratul câștig, având ocazia de a cunoaște tineri din toată lumea și de a îmi lărgi într-adevăr orizonturile.

Student în Marea Britanie la Inginerie Civilă

Am ales să studiez în străinătate dintr-un motiv simplu: am studiat și în România pentru un an, nu am fost mulțumit de alegerea făcută, care, într-adevăr, nu coincidea cu interesele mele de carieră. Desigur, adevărata motivație de a studia în Marea Britanie au fost nenumăratele oportunități pe care le oferă universitatea mea, cât și programul de studiu. Cred că a fost o decizie bună, deoarece acesta este momentul în care să experimentăm cât mai mult, trăind în afara zonei noastre de confort. Experimentul a fost prilejuit printr-o bursă acordată de către universitate, fără de care nu mi-ar fi fost accesibil. Consider că este un experiment reușit, având o experiență foarte pozitivă până acum la UCL, în ciuda pandemiei.

 

Poate că pare că nu am urmat calea geografiei, dar o să spun din capul locului că este o concluzie obtuză: ingineria civilă împărtășește atât de multe valori comune cu geografia, scopul meu fiind să îmi construiesc o carieră prin care să contribui la un viitor (mai) sustenabil. Iau în considerare și opțiunea de a urma studii conexe geografiei și de a avea o carieră academică odată ce îmi voi termina masterul integrat. Dar, ca întotdeauna, încerc să rămân deschis (curios, dacă vreți) și să explorez cât mai multe lucruri variate. 

Un mesaj pentru tinerii geografi

Dragilor, fiți curioși! Aceasta nu este de ajuns, dar este un bun punct de plecare. Dacă sunteți pasionați de geografie, vă încurajez să vă informați cât mai mult despre ce înseamnă aceasta cu adevărat și să o corelați cu alte materii și domenii de care sunteți interesați – vă garantez că veți fi surprinși de ce veți afla.

Nu în ultimul rând, perseverați și bucurați-vă de toate experiențele pe care aceasta vi le poate oferi, indiferent de piedici, eșecuri sau decepții.

Mă refer mai ales la experiența olimpiadei, care sper să revină fizic cât de curând – până atunci, olimpiada online este o alternativă excelentă și, la fel ca alții înaintea mea, țin să felicit inițiativa din spatele acesteia. ONG-ul este, cu toată sinceritatea, cea mai dragă amintire a anilor mei de liceu, care mi-a oferit atât de multe, de la încredere în mine până la un grup de prieteni fenomenali.

Autor: Andrei BRISC

Subiect: Articolul lunii mai-Omar Hamod

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou

Buletin informativ

Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ:

Contact

Contact

Andrei BRISC Zalau / Cluj-Napoca 0732606983 andrei.brisc01@gmail.com contact@geoandrei.com