Articolul lunii august! Alexandru Berbecariu-niciodată nu e prea tȃrziu să alegi Geografia
După ce am prezentat povestea unor tineri olimpici, luna august vine cu un articol despre Alexandru Berbecariu, student în cadrul Facultății de Geografie din Bucureşti. Deşi prima calificare la Olimpiada Națională de Geografie (ONG) s-a produs doar în clasa a X-a, acesta a reuşit să impresioneze prin rezultatele sale.
Geografia-calea succesului
Sunt deosebit de încântat că am ocazia să povestesc despre pasiunea care mi-a marcat parcursul, atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere social. Este destul de dificil a rezuma în câteva rânduri ceea ce înseamnă geografia pentru mine, aceasta reprezentând o constantă perpetuă în viața mea. Am descoperit geografia în școala gimnazială ca disciplină, iar ulterior am redescoperit-o la facultate ca știință. Geografia nu numai că mi-a oferit o altă perspectivă asupra lumii, ci mi-a oferit prieteni buni și experiențe pe care nu le voi uita niciodată. Pot spune că am crescut cu geografia și imi doresc ca geografia să crească împreună cu mine, alături de viitorul aport științific pe care mă voi strădui să îl dezvolt de-a lungul activității profesionale. Această știință prezintă o latură aplicativă și practică deosebit de importantă, iar faptul că geografia nu se rezumă doar la anumite elemente descriptive ar trebui să fie un lucru cunoscut de către mai multă lume.
Consider că cel mai important lucru în viață este să faci ceea ce îți place, pentru că în acest fel pasiunea ta va deveni, implicit, activitatea ta profesională de zi cu zi, iar, bineînțeles, rezultatele nu vor întârzia să apară. Încă de la vârste fragede am fost pasionat de științele naturii, mai precis de paleontologie, biologie sau geologie, iar ulterior interesul meu pentru geografie a început să se dezvolte progresiv din pricina perspectivei ample pe care o oferă domeniul acesta. Ulterior am descoperit și latura umană a geografiei și aplicabilitatea pe care o prezintă în contextul lumii contemporane. Această pasiune am materializat-o prin intermediul concursurilor și olimpiadelor la care am participat în timpul studiilor gimnaziale și liceale. Deși activitatea științifică în domeniul geografiei este diferită de specificul olimpiadelor și concursurilor școlare, pot spune că acestea au reprezentat un imbold care a condus spre sedimentarea unor noțiuni elementare legate de acest domeniu. Pasiunea mea pentru geografie s-a dezvoltat într-un mod natural, fiind un domeniu de care am fost atras în mod firesc și sunt de părere că fiecare dintre noi ascunde lăuntric o astfel de pasiune, însă, pe care, în cele mai multe dintre cazuri, pragmatismul exagerat o lasă să se stingă, iar energia se risipește de la sine.
Sprijin necondiționat din partea tuturor
Prima mea tangență legată de geografie am experimentat-o alături de bunicul meu, analizând hărțile turistice din centrul istoric al Brașovului, astfel descoperind localizarea și chiar istoria fiecărui monument. Apoi, am fost dornic să imi lărgesc orizontul cunoașterii și am început a consulta diverse atlase și enciclopedii specifice. Bineînțeles, sunt convins că pasiunea fiecărui geograf pentru acest domeniu a debutat prin dorința de a memora cât mai multe denumiri geografice, iar ulterior a evoluat prin intermediul capacității de a stabili conexiuni și de a analiza procese. Îi datorez enorm dirigintei și profesoarei mele de geografie din școala gimnaziala, doamna profesoară Pompilia Tișulescu, care a fost prima persoană alături de care am aprofundat latura aplicativă a geografiei și care m-a pregătit pentru primele concursuri tematice. Consider că didactica materiei este o artă, iar profesorii care reușesc să transmită în mod prompt și concis informația prin prisma pasiunii acestora ar trebui să fie apreciați chiar și de către elevii care nu prezintă un interes deosebit pentru respectiva materie. De asemenea, aș dori să mulțumesc doamnei profesoare Mirela Oltei, alături de care am petrecut doar un an de liceu, în clasa a X-a, dar care a crezut în pasiunea mea pentru geografie într-un moment în care nu începeam neapărat să mă detașez de acest domeniu, dar nu mă mai vedeam performând la nivel înalt. Alături de doamna profesoară am reușit prima mea calificare la faza națională a olimpiadei, acesta fiind, de fapt, momentul în care pasiunea mea pentru geografie a început să se perpetueze și să imi doresc cu adevărat să urmez acest domeniu ca profesie. Totodată, aș dori să mulțumesc și domnului profesor Ciprian-Gabriel Șandor cu care am continuat să lucrez pe parcursul anilor de liceu și care m-a îndrumat să urmez Facultatea de Geografie. Aș dori să mulțumesc colegilor mei de lot: Daniela Taran, Andreea Anghel, Andreea Adam, Vicențiu Vereș, Mihai Bîscă, Ovidu Naftan, Răzvan Enescu, dar și domnului profesor Nicolae Spiridon, alături de care am performat și am trăit momente deosebite atât la olimpiada, cât și la concursul „Geomondis”. Latura academică a concursurilor și olimpiadelor este probabil la fel de importantă precum latura relațiior socio-umane, care se încropesc prin intermediul timpului petrecut alături de oameni cu aceleași pasiuni și idealuri. De aceea, aș dori să le mulțumesc Biancăi Solomon, lui Angelo-Andi Petre și lui Andrei Brisc, alături de care am reușit să aducem un aport la realizarea primei olimpiade online din România, dar și Evelinei Buta, pentru sprijin și susținere. Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc mamei mele, care m-a încurajat necondiționat să-mi urmez pasiunea.
Student al Facultății de Geografie din Bucureşti cu o viitoare carieră în cercetare
Probabil dacă nu aș fi experimentat emoțiile concursurilor școlare parcursul meu profesional ar fi fost altul, din cauza aceasta aș dori să subliniez utilitatea acestora în viața elevilor de liceu și gimnaziu. Geografia a fost singura opțiune de facultate la care m-am gândit în mod serios și mă bucur că nu am ales alt domeniu având la bază doar acel „pragmatism” menționat anterior. Consider că este nevoie de oameni pregătiți în toate domeniile, de aceea fiecare ar trebui să se canalizeze pe ceea ce se pricepe cel mai bine să facă. Totuși, am fost pasionat atât de geografie fizică, cât și de geografie umană. În clasa a XII-a mă gândeam serios să îmi continui studiile în străinătate, însă mă bucur că nu am făcut acest pas. Acolo aș fi urmat o specializare bazată pe planificare regională și urbană, iar în prezent am început să imi schimb perspectiva, fiind mult mai pasionat de geografia fizică, în principiu datorită potențialul științific mai ridicat și mai interesant. La București mi-am redescoperit pasiunea pentru mediul costier și oceanografie, sub îndrumarea domnului profesor Alfred Vespremeanu-Stroe, în trecut prezentând un interes pentru biologia marină. Am început să fiu din ce în ce mai interesat și pasionat de gemorfologie costieră, paleogeografie, sedimentologie și geoarheologie, având ocazia să particip și la câteva campanii de teren alături de echipa de cercetare a domnului profesor. Cu siguranță în viitor imi doresc să aprofundez latura aceasta și să lucrez în domeniul cercetării spre a descoperi tainele științelor naturii. Sunt recunoscător că am ocazia să mă specializez și să aprodundez niște aspecte separat de ceea ce se învață la facultate prin înțelegerea metodelor și prin participarea directă la activități de natură practică. Totodată, aș dori să imi dezvolt și latura didactică, deoarece ar fi ideal ca fiecare cercetător bun să poată transmite rezultatele obținute și informația viitoarelor generații, fie de elevi sau, mai ales, de studenți. Problema cadrelor didactice universitare care nu realizează activități de cercetare este una reală și sunt de părere că activitatea și relevanța științifică ar trebui să fie aspectele care fac diferența între un profesor de facultate și unul de liceu.
Pasiunea-elementul vital al reuşitei
Urmați-vă pasiunea și nu vă rezumați doar la performanțele școlare! Observ în ultima vreme că sunt din ce în ce mai multe exemple de persoane cu rezultate excelente la concursuri și olimpiade, dar care nu aleg să urmeze o carieră în domeniul care îi pasionează cu adevărat, fie că este vorba de geografie sau nu. Performanța școlară în domeniu reprezintă un fundament solid, dar dacă acesta nu este consolidat în timp prin lecturi și studiu individual, surparea lui devine o certitudine. Fără dedicare și sacrificii rezultatele vor întârzia să apară, iar motivația se va stinge treptat.
Autor: Andrei BRISC
Subiect: Articolul lunii august! Alexandru Berbecariu-niciodată nu e prea tȃrziu să alegi Geografia
Niciun comentariu găsit.
Comentariu nou
Buletin informativ
Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ: